vineri, 1 februarie 2013

Iubitul meu







Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.

                                      

Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”
                                    
Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
                                         


Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.




Iubitul meu aşa arată de frumos
El vine cu cuvinte pline de iubire
El mereu mi-a fost prea credincios
Până la moarte,până la jertfire.

Iubitul meu mi-a adus din cer mântuirea
Mi-a dat să ţin Cuvântul într-un nou Legământ
Un Legământ de Har plin de răsplătire
Unde lucrează şi Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt.

Iubitul meu mi-a spus că vine să mă ia
Să fiu cu El acolo-n slava minunată
Cu dor şi cu iubire cu drag l-oi aştepta
Să fiu de grijuri şi necazuri liberată.

Iubitul meu pe mine mă doreşte
Şi eu îl vreau şi-l port mereu în gînd
Din suflet şi din inimă-mi ţâşneşte
Izvoarele vieţii cu apele însufleţite susurând.

Îţi mulţumesc o Tată căci pot să iubesc
Şi mi-ai călăuzit iubirea către Iubitul meu
Ce am pentru El în mine nu-i ceva firesc
Căci El mi-a dat iubirea căci El e Dumnezeu.