joi, 5 decembrie 2013

O noapte sfântâ binecuvântată




O, noapte sfântă, binecuvântată
Isus în iesle umil S-a născut
În lumea de păcate frământată,
Mântuitorul azi a coborât.
Speranţa’n sufletul trudit răsare,
A zorilor lumini ne strălucesc.
Îngenunchiaţi, e ceru-n sărbătoare
Mulţimi de îngeri azi Îl preamăresc
Mulţimi de îngeri azi Îl preamăresc.


Conduşi de stea spre ieslea Lui săracp
Şi noi ca magii adânc ne smerim
Vrem darul nostru Pruncului să placă
Întreaga viaţa Lui I-o dăruim,
El, rege-al regilor stă într-o iesle
Simţind din plin necazul nostru greu
Glorie Lui Hristos în veci e Rege
Şi chiar în iesle El e Dumnezeu
Şi chiar în iesle El e Dumnezeu.

costelmarya@gmail.com

Predică Paul Negruţ

miercuri, 10 aprilie 2013

Îți mulțumim că ne zidești








Îți mulțumim că ne zidești mereu prin al Tău har
Și zilnic ne călăuzești prin credință la altar
Își mulțumesc că Tu ne ungi cu un ulei de bucurie
Tristețea noastră o alungi ca să avem mereu tărie.

Căci a fi uns de Dumnezeu e un har așa de mare
După care am tânjit și Tu și eu, și asta prin crucificare
Căci Cel ce a luat asupra Sa păcatul  tău și păcatul meu
A suferit pe crucea grea ,durerea și chinul cel mai greu .

Păcatul tău  și păcatul meu ni-i șters și din amintire
Căci Isus este Dumnezeu și El ne dă voință și împlinire
Și dragostea Sa ne ține uniți prin har și prin credincioșie
Și Duhul Sfânt ne întreține și ne dă bun șimț și voioșie.

De aceia noi creștem frumos prin Cuvântul Său cel lucrător
Cuvântul Domnului Isus Hristos, Cuvântul Său viu și ziditor
Deci cu mulțumire sfântă smeriți să venim iar la altar
Și să-i mulțumim că are pentru noi și astăzi har.


vineri, 1 martie 2013

vineri, 1 februarie 2013

Iubitul meu







Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.

                                      

Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”
                                    
Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
                                         


Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.




Iubitul meu aşa arată de frumos
El vine cu cuvinte pline de iubire
El mereu mi-a fost prea credincios
Până la moarte,până la jertfire.

Iubitul meu mi-a adus din cer mântuirea
Mi-a dat să ţin Cuvântul într-un nou Legământ
Un Legământ de Har plin de răsplătire
Unde lucrează şi Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt.

Iubitul meu mi-a spus că vine să mă ia
Să fiu cu El acolo-n slava minunată
Cu dor şi cu iubire cu drag l-oi aştepta
Să fiu de grijuri şi necazuri liberată.

Iubitul meu pe mine mă doreşte
Şi eu îl vreau şi-l port mereu în gînd
Din suflet şi din inimă-mi ţâşneşte
Izvoarele vieţii cu apele însufleţite susurând.

Îţi mulţumesc o Tată căci pot să iubesc
Şi mi-ai călăuzit iubirea către Iubitul meu
Ce am pentru El în mine nu-i ceva firesc
Căci El mi-a dat iubirea căci El e Dumnezeu.

               

joi, 17 ianuarie 2013

Iarna pe străzile Falticeniului







Curați în neprihănire
Curați în neprihănire
Înălțați de Dumnezeu
Cu adevărul Său in inimi
Alergăm și tu și eu
Alergăm să spunem lumii
Vestea cea bună de sus
Să rămână cei ce ascultă 
Cu credința în Isus.
Noi rostim cuvântul vieții
Adevărul Lui Cel Sfânt
Care lucrează schimbarea 
Și în cer și pe pământ.
El ne ia povara toată
Pune-n inimă lumina
Și acolo sus pe cruce
Ne dizolvă toată vina.
Să rămânem într-o stare
De cerească fericire
Alergând pe drumul vieții
Curați în neprihănire.
01.11.2012





Curg râuri de har ca roua îmbelşugată
Şi totul este-n dar,pentru-că ne iubeşti Tată
Izvoarele iubirii ţâşnesc din Domnul cu putere
Aşa-i Darul Cel ceresc , renaştere şi înviere.
Vântul Duhului adie şi ne aduce mângâiere
Lasă-n inimi bucurie şi ne dă din nou putere
Face viaţa împlinită şi ne lasă daruri noi
Evanghelia-i vestită şi dispar dureri nevoi.
Oamenii sânt împliniţi, adevărul ne desleagă
Din nou e putere-n sfinţiţi şi viaţa ne e dragă
Peste tot e bucurie şi iertare de păcate
Peste tot harul domneşte şi a Lui Sfântă Bunătate.
Laude şi mulţumiri se înalţă către ceruri
Toţi cuprinşi de fericiri cum ne spune în Scripturi
Omul Nou se conturează se ridică din ţărână
Doamne oare ce urmează ce lucrează a Ta Mână.
Vom vedea lucrări măreţe cum nu au mai fost vreodată
Ele-s date cu fineţe în inima cea curată
Dumnezeu să fie-n toate preamărit şi lăudat
Căci cu Fiul Său lucrează şi lucrul Său e minunat.
 
 

Dă-ne Doamne înţelepciune
Cât avem de trebuinţă
Îţi cerem prin rugăciune
Să lucrăm cu conştiinţă.
Lasă Duhul Tău să pună
Viaţă în a noastre vase
Să lucrăm toţi împreună
Să lucrăm lucrări frumoase.
Căci lucrarea Ta contează
Cel mai mult pe acest pământ
Ea ne vine ca o rază 
Ce-o aduce Duhul Sfânt.
În Lumina Ei Divină
Noi toţi ne înveselim
Iar sufletul nostru se închină
Şi înflăcăraţi pornim,...
Ca să biruim ispite
Şi înălţimi de necredinţă
Să legăm inimi rănite
Şi să naştem pocăinţă.
Pentru toate acestea Tată
Noi îţi mulţumim frumos
Pentru înţelepciunea dată
În Domnul nostru Isus Hristos.




Iarăş este Har din din Harul Tău cel Sfânt
Iarăşi bucuria e plină de cuvănt
Iarăşi  pământul e adăpat de ploi
Iarăşi Dumnezeu ne dă lucruri noi.
Căci marea Sa îndurare lucrează neîncetat
Ca să avem o viaţa îmbelşugată fără de păcat
Ca să avem speranţa pe cale şi pe drum
Ca lauda să izvorască din nou ,în noi acum.
Să ne rugăm cu toţii pentru acest har
Ca să aducă roadă să nu fie în zadar
Să vină suflete pierdute din nou la Dumnezeu
Şi El să ne izbăvească din tot ce este greu.
Păstrează-ne pe toţi în harul Tău ceresc
Şi ajută-mă cu drag mereu să te iubesc
Să pot ca să trăiesc curat şi nepătat
În Harul Tău Dumnezeiesc şi binecuvântat.


Bunătatea şi credincioşia ne aduc o minte sănătoasă
Ne deschid uşi s-avem trecere, şi viaţa cu noi e generoasă
Avem trecere înaintea oamenilor ,Doamne şi înaintea Ta
Dumnezeule care ne sfătuieşti spre a ne binecuvânta.
Bunătatea şi credincioşia să nu ne părăsească niciodată
Să le legăm la gât , căci ele ne aduc o viaţă binecuvântată.
Nu vrem răutate şi necredincioşie ele ne fac mintea bolnavă
Şi nu avem nici o trecere nici la oameni nici la slavă.
De aceia ne rugăm să ne ţii buni şi credincioşi pe cale
Şi Duhul Tău Sfânt să ne poarte mereu pe Aripile Sale
Căci lumea credincioşiei şi a bunătăţii mereu e înviorată
Îţi mulţumim că ne ţii în Fiul Tău aproape de Tine scumpe Tată.

 

Ce bucurii roditoare ne aduce viaţa
Când Domnul Slavei este cu noi
Fericirea noastră vine din a Lui povaţă
Şi îndemnul Lui ne scapă din nevoi.
El pe noi mereu ne poartă
Pe înălţimi de har mântuitor
Şi menirea Lui e să ne despartă
De tot ce e păcat ispititor.
Destul ne-am trăit viaţa fără Dumnezeu
Destul de lume am fost amăgiţi
Plăcerile păcătoase ne-au adus numai rău
Dar mulţumim Domnului că am fost izbăviţi.
El ne-a dat o viaţă plină de har
Cu roadă bogată venită din Duhul Sfânt
Prin jertfa măreaţă de la Golgota
Împlinind pănă la jertfă al Tatălui Cuvânt.


Mulțumim de aceste zile 
Ce ni-s date ca un har
Să ne umplem de putere
Și să ne ridice iar.
Mulțumim de jertfa sfântâ
Ce ne-a adus vindecarea
Jertfa cea de pe Golgota
Ce lucrează în fiecare.
Mai ales în credincioși
Care pe El îl iubesc
Ce îi cheamă cu credință
Și-L așteaptă și-L doresc.
Să cântăm să-L lăudăm
Pentru marea Sa îndurare
Căci e bun și milostiv
Ridicând pe fiecare.
Iar iubirea Sa Divină
E turnată în noi mereu
Căci ni-i ștearsă orce vină
Să-l iubim pe Dumnezeu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Posted by Picasa

duminică, 13 ianuarie 2013

Dă-ne Doamne înţelepciune






Dă-ne Doamne înţelepciune
Cât avem de trebuinţă
Îţi cerem prin rugăciune
Să lucrăm cu conştiinţă.

Lasă Duhul Tău să pună
Viaţă în a noastre vase
Să lucrăm toţi împreună
Să lucrăm lucrări frumoase.

Căci lucrarea Ta contează
Cel mai mult pe acest pământ
Ea ne vine ca o rază 
Ce-o aduce Duhul Sfânt.

În Lumina Ei Divină
Noi toţi ne înveselim
Iar sufletul nostru se închină
Şi înflăcăraţi pornim,...

Ca să biruim ispite
Şi înălţimi de necredinţă
Să legăm inimi rănite
Şi să naştem pocăinţă.

Pentru toate acestea Tată
Noi îţi mulţumim frumos
Pentru înţelepciunea dată
În Domnul nostru Isus Hristos.