Îți mulțumim Doamne pentru Cuvântul Tău cel viu și lucrător
Și pentru orcine ascultă El este bun pentru suflet și
folositor
Cuvântul Tău ne aduce cunoașterea înțelepciunii și-a
învățăturii
Ce o găsim studiind și meditând la cuvintele din paginile Scripturii.
Cuvântul Tău ne ajută la înțelegerea cuvintelor sacre ale
minții
Cuvinte izvorâte din credință pe care le rostesc cu hotărâre
sfintii
Sfaturi și învățături de bun simț tot prin Cuvântul Tău noi
căpătăm
Și prin Cuvântul Tău tot
ce avem mai bun de la Tine Doamne avem.
Prin Cuvîntul Tău dreptatea și neprihănirea mai bine le-om
cunoaște
Și-n inimile noastre bucuria și adevărul prin harul Divin se va naște
Și judecata bună fără
cusur și viața sfânta împreună cu călăuzirea
Ca să nu mai fie niciodată stăpână în inima noastră firea.
Cuvântul Tău dă celor
neâncercați agerime de minte
Ca să se învețe să asculte cu împlinire a Domnului cuvinte
Ca să aibă tânărul cunoștință din belșug și buna chibzuință
Și să vadă că totul ne vine de la Dumnezeu prin credință.
Mărește celor întelepti prin ascultarea Cuvântului ,stiința
Și celor pricepuți prin ascultare dă-le Doamne iscusința
Ca să înțeleagă bine înțelesul cuvintelor înțelepților adânci
Și să se poată implini usor
și bine a Domnului porunci.
Căci sânt multe cuvinte înțelepte cu tâlc și adânci în
scripturi
Și vrem să prindem înțelesul bine și clar a acestor
învățături
Ca să umblăm în frică de Domnul prin credință pe acest pământ
În dragostea Sa sub călăuzirea bună a Duhului Său Cel Sfânt.